Happy Birthday for me

NU pot sa cred cat de repede a trecut un an. Parca ieri ma bucuram ca am implinit 16 ani si ascultam colinde (eu de prin noiembrie intru in spritul craiunului :P) si acum uite-ma la 17 ani, ascultand colinde si asteptand sa se faca sambata sa petrec.

Cel mai dragut lucru ce mi s-a intamplat astazi a fost atunci cand mi-am sunat colegii pentru niste informatii si ei in timp ce ii intrebam si-au amintit ca e ziua mea, mi-au inchis telefonu in nas si m-au sunat iar sa-mi spuna la multi ani. :)) M-am distrat de minune :P:))

Totusi inca nu pot sa cred ca a mai trecut un an.

Despre viata.

In fiecare zi, ea este cu tine. La bine, la greu,ea iti este aproape. Fara ea, tu nu ai exista, iar tu ce faci? Tu iti bati joc de ea. Te doare undeva ca o ranesti si nici macar nu incerci sa fi un pic mai bland cu ea. Nu. Tu iti bagi picioarele in ea. O urasti, o injuri, o faci in toate felurile.
 Cand te intalnesti cu ea, nu te mai uiti frumos la ea si ii spui " Buna sunt Andreea." , iar apoi ii zambesti. Nu. Acum ii spui uitandu-te dispretuitor la ea " Sunt Andreea.".
Ce ti-a facut ea sa merite asa tratament? Cu ce ti-a gresit ea? Cu ce? Cu faptul ca fara ea tu nu ai exista? Cu faptul ca fara ea tu nu ai avea cu cine sa discuti, sau sa razi, sau chiar sa te certi? De asta o urasti tu? Este chiar atat de greu sa o respecti un pic? Un pic. Nu foarte mult. Este chiar atat de greu sa-i spui multumesc in loc sa o injuri si sa-ti doresti sa plece?
Gandestete un pic ce ai fi tu fara ea. Probabil un nimic. Ce spun eu " probabil" ,chiar un nimic. nimic intelegi?
Asta vrei? Sa fi un nimic? Sa nu ai placerea sa razi, sa fi uimit, sa te enervezi? Asta vrei?
Daca  tu chiar asta vrei, continua sa faci ceea ce faci, dar iti spun. Mai tarziu cand ea se va decide sa plece, tu vei regreta amarnic si o vei implora sa se intoarca macar pentru o clipa.

Dumnezeu sa-l ierte!

Actorul Gheorghe Dinică a încetat din viaţă astăzi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde era internat din data de 22 octombrie. Actorul a fost operat luni seara de colecist dar pronosticul medicilor a fost unul rezervat.

Gheorghe Dinică avea 75 de ani şi în ultimele săptămâni a fost internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, diagnosticul fiind "colecistită acută alitiazică, flegmonoasă, şoc septic, disfuncţie multiplă de organe cu insuficienţă respiratorie acută - suport ventilator, insuficienţă cardio-circulatorie - suport inotrop, fibrilaţie atrială paroxistică, insuficienţă renală cronică acutizată, disfuncţie digestivă, disfuncţie hepatică".Starea actorului s-a agravat treptat, de la o infecţie la plămânul stâng care s-a extins la cel drept, apoi a fost diagnosticat cu bronhopneumonie cu stafilococ auriu şi candida, necesitând mai multe intervenţii laparoscopice şi măsuri de terapie intensivă.

Maestrul Gheorghe Dinică a fost unul dintre cei mai mari actori români, un simbol al generaţiei sale. A debutat în filmul "Străinul", în anul 1963 şi de atunci a jucat în peste 60 de filme, dintre care "După-amiaza unui torţionar", "Filantropica" şi seria aventurilor comisarului Moldovan au scris istoria cinematografiei româneşti. Numele său a apărut şi pe genericul unor seriale TV dar şi pe afişele a zeci de piese de teatru. Actorul ne lasă moştenire şi câteva albume, precum "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu. A fost societar de onoare al Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din 2002.

Sursa Gandul

Monolog

Ce veti citi mai jos, este un monolog scris de mine inspirat din monologul de sfarsit din piesa "Butoiul cu praf de pusca" care se joaca in prezent la Teatrul National Tg. Mures.  Cei care au fost anu trecut in trupa de teatru a Colegiului National Alexandru Papiu Ilarian ii stiu povestea. :P Cele doua variante (originalul si cel scris de mine), imi plac foarte mult. :P Cand am aflat ca trebuie sa prezint la ora de "teatru" un monolog luat dintr-o piesa sau scris de noi am fost mai mult decat incantata sa-l prezint.

Gata cu vorbaria si iata si monologu.

Se duc oamenii tineri. Ii ia Dumnezeu la el. Probabil va intrebati care e povestea mea. Cum tocmai eu am ajuns aici? Sincera sa fiu, nu imi aduc aminte multe. Tot ce-mi amintesc e ca ma plimbam pe malul unui lac si admiram imprejurimile, cand deodata ... zbuf ... totul s-a facut negru. In departare se zarea o luminita alba. Am alergat cat am putut de tare spre ea, iar cand am ajuns acolo, langa ea, am auzit un strigat: Nu! Nu te duce! Bine inteles ca nu am ascultat si m-am dus in lumina.Urmatoarea clipa m-am trezit aici, in incaperea asta intunecata, cu astea doua scaune si cu masa asta. Imi aduc aminte ca mi s-a facut pofta de un mar. Era unul pe masa. Era superb si miosea divin. L-am luat sa-l musc, da` putrezise inainte sa-l duc la gura. Atunci mi-am dat seama ca asta e, ca s-a zis cu mine. Nu-i asa ca inainte sa mori toata viata iti trece prin fata ochilor? La mine n-a fost asa. Nimic. Gol. Totul e degeaba. Exact ca la inceput. Da` ce-a fost la inceput? Prostie? Sfarsit? Batranete?

Pentru a sti varianta originala va astept la teatru la "Butoiul cu praf de pusca".

Ce parere aveti? :P

Conceptul meu despre viata.

Am fost de multe ori intrebata care este conceptul meu despre viata, si nu am stiut ce sa raspund. Am stat mult sa ma gandesc ce cred eu despre viata asta nu numai a mea ci si a familiei, prietenilor mei si chiar si a strainilor.

"Viata este o scena imensa de teatru, iar fiecare are rolul principal in propriul sau spectacol."

Acesta e conceptul meu despre viata.

De ce "o scena imensa de teatru" si nu un platou de film? Am ales o scena de teatru, deoarece atunci cand actorii sunt pe scena trebuie sa dea tot ce pot ca spectacolul sa iasa bine, iar daca gresesc trebuie sa se concentreze pentru a iesi din situatie astfel incat pulicul sa nu observe. Intr-un platou de filmare toate greselile sunt remediate foarte simplu, doar prin refilmarea secventei in care s-a gresit. In viata reala, daca gresim, nu putem sa refilmam acel moment, ci doar sa gasim situatii pentru a iesi din dificultate.

Am mai spus ca "fiecare are rolul principal in propriul spectacol" . Totii ne neastem cu acest "rol principal", dar, trebuie sa avem mare grija de el. Spun asta pentru ca la un moment dat, in viata, se gaseste cineva care sa te invidieze si care sa vrea sa iti fure "rolul". Aceste persoane sunt de obicei asa zisii prieteni.

Nu spun ca nu ar trebui sa avem prietenii, ci doar sa avem mare grija cu cine ne imprietenim.